Află CE STRĂZI vor fi reabilitate anul acesta: ”Lucrări pe o stradă extrem de importantă, în INIMA PITEȘTIULUI”

0
1391

Odată cu vremea bună va fi turnat și primul strat de asfalt în municipiul Pitești și se va începe cu strada Maior Șonțu – Târgul din Vale, unde va avea loc o reamenajare a platformei stradale, după cum a transmis chiar edilul local, Cornel Ionică. ”Săptămâna aceasta vom turna primul strat de asfalt. Va fi o lărgire, o reamenajare a platformei rutiere pe Maior Șonțu – Tg. din Vale. Din 1991 nu s-a mai intervenit acolo. De asemenea, vom interveni și pe strada Calea Drăgășani unde de asemenea nu s-a mai intervenit din 1994. Până acum, de când a început vremea bună, am început reparațiile pe acolo pe unde s-a stricat drumul peste iarnă. Nu au fost intervenții majore. În două săptămâni vom fi gata cu aceste reparații în tot orașul. De asemenea, vreau să vă spun vă vor avea loc lucrări pe Bulevardul Eroilor, o stradă extrem de importantă în inima Piteștiului, unde platforma cadastrală este extrem de aglomerată. Vom încerca să încapă acolo și niște parcări. Pentru strada Trivale, într-o săptămână două vom avea și câștigător și vor putea fi începute lucrările”, a declarat Cornel Ionică, primarul Piteștiului, în cadrul conferinței de presă de luni, 18 martie, susținută alături de cei doi viceprimari Sorin Apostoliceanu și Laurențiu Zidaru.

Vă prezentăm mai jos situația procedurilor de atribuire aflare în derulare: 

-Îmbrăcăminte bituminoasă drum lateral strada Grigorești nr.18A-18F și nr.20 Valoare 162.320,76 lei cu TVA– SC CONSTRUCT STEEL MARKET SRL.

-Îmbrăcăminte bituminoasă drum lateral strada Nicolae Labiș Valoare 183.547,98 lei cu TVA – SC CONSTRUCT STEEL MARKET SRL.

-Reabilitare strada Carpenului Valoare 1.277.282,45 lei cu TVA– SC SELCA SA

-Modernizare strada George Sion Valoare 243.812,53 lei cui TVA –SC CONSTRUCT STEEL MARKET SRL.

-Îmbrăcăminte bituminoasă strada Plopilor Valoare 320.800,62 lei cu TVA –SC CONSTRUCT STEEL MARKET SRL.

-Reabilitare strada Vasile Lupu Valoare 799.525,30 lei cu TVA -SC COMESAD SRL.

-Reabilitare străzi (Câmpului, Iosif Gabrea, Ion Ionescu de la Brad, Pasaj Ecaterina Raicoviceanu, Virgil Tempeanu, Dr. Pompiliu Robescu) Valoare 1.177.775,04 lei cu TVA – Au fost depuse 3 oferte care în prezent sunt în evaluare financiară.

-Reabilitare B-dul Eroilor (între str. Exercițiu și B-dul Republicii) Valoare 1.975.693,66 lei cu TVA- au fost depuse 2 oferte care în prezent sunt în evaluare financiară.

-Reabilitare strada Trivale -tronson 3: Valoare 1.776.033,23 lei cu TVA- A fost anulată pentru clarificări la proiectant. Procedura va fi reluată.

-Reabilitare strada Banat Valoare 2.824.229, 38 lei cu TVA – au fost depuse 2 oferte care în prezent sunt în evaluare tehnică.

-Modernizare strada Petre Ispirescu -Valoare 424.367,95 lei cu TVA -Documentația este postată în SICAP, depunerea de oferte este pe data de 20.03.2019.

-Reabilitare strada Barbu Ștefănescu Delavrancea -Valoare 438.915,91 lei cu TVA Documentația este postată în SICAP, depunerea de oferte este pe data de 20.03.2019.

-Reabilitare strada Banu Mărăcine -Valoare 430.392,96 lei cu TVA. A fost anulată pentru că nu a fost depusă nici o ofertă. Procedura va fi reluată.

– Sală de sport Liceul Teoretic Ion Cantacuzino -Valoare 1.827.686,49 lei cu TVA Procedură în derulare cu verificatori de la ANAP si Finanțe. Depunerea de oferte este pe 25.03.2019.

-Containere îngropate (67 buc.) și utilaj de ridicat containere îngropate – Valoare 6.165.000 lei cu TVA (au fost depuse 2 oferte) , procedura este în ultima fază de evaluare, urmează să fie declarat câștigătorul.

Vor fi amplasate în 3 cartiere respectiv Războieni, Craiovei și Prundu.

Platformele de colectare din cartiere vor fi formate din 1, 2, 3 sau 4 containere.

Pozitionarea pe raza municipiului Pitești a celor 29 de platforme pentru containerele ingropate, repartizate in platforme ecologice a cate 1, 2, 3 si 4 containere:

CARTIER PRUNDU

Nr. crt. Denumire platformă de colectare Cantitate container îngropat capacitate 5 mc
1 Bl. B31 Lidl 3 buc.
2 Bl. B41 Basarabiei 3 buc.
3 Bl. B30 2 buc.
4 Bl. B2-B3 3 buc.
5 Bl. B2 intr. Urmuz 1 buc.
6 Bl. D2 1 buc.
7 Bl. D Anghel Saligny 3 buc.
8 Bl. B5 2 buc.
9 Bl. B10 2 buc.
10 Bl. B12 2 buc.
11 Bl. B19 1 buc.
12 Bl. B26 2 buc.
13 Bl. B32 3 buc.
14 Bl. B15 2 buc.
15 Cămin 3 Arpechim 2 buc.
16 Prel. Petrochimiștilor Fost Cămin Arpechim 2 buc.
Total 34 buc.

CARTIER RĂZBOIENI

Nr. crt. Denumire platformă de colectare Cantitate container îngropat capacitate 5 mc
1 Bl. 3-5 Izvor 2 buc.
2 Bl. D3-D4 2 buc.
3 Bl. G1 2 buc.
4 Bl. D2 3 buc.
5 Bl. C1 2 buc.
Total 11 buc.

CARTIER CRAIOVEI

Nr. crt. Denumire platformă de colectare Cantitate container îngropat capacitate 5 mc
1 Vis-a-vis de Kaufland 3 buc.
2 Bl. 16 – Bl. C2 Negoiu 3 buc.
3 Bl. 53 2 buc.
4 Bl. 3-5 Izvor 4 buc.
5 Bl. 18 1 buc.
6 Bl. 5-6 Petrol 3 buc.
7 Parcare Comp. Craiovei 2 buc.
8 Bl. 9-10-11 4 buc.
Total 22 buc.

-Reabilitare Piața Primăriei : Valoare 19.095.544,57 lei inclusiv TVA. Se lucrează la documentația de atribuire care va fi postată în SICAP în cel mai scurt timp

După comunicarea rezultatului procedurii contractele cu operatorii economici desemnați câștigători vor fi semnate numai după aprobarea bugetului Municipiului Pitești pe anul 2019.

LASA UN RASPUNS