Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea. LISTA obiectivelor de investiții propuse pentru 2018

0
2130

La nivelul Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea a fost definitivată lista obiectivelor de investiții, noi și în derulare, cu finațare de la Bugetul de Stat, propunerile urmând a fi înaintate spre aprobare Administrației Naționale “Apele Romane”. ”Suntem optimiști. Dacă ar fi aprobate și jumătate din lucrările propuse, tot ar fi bine. Nu știu ce s-a întâmplat până acum și nici nu mă interesează de ce nu s-au alocat bani pentru Argeș, pentru că nu vreau să găsim acum vinovați. Important este să reușim să facem de acum încolo aceste lucrări importante.”, a declarat Bogdan Gorunescu, directorul Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea.

Printre lucrările propuse sunt: ”Regularizare râu Argeș între acumulările Bascov și Pitești”, “Regularizare râu Cotmeana la Lunca Corbului și pârâu Vârtej în localitatea Băbana”, “Regularizare și consoidare maluri râu Vedița în localitate Vedea”, “Punere în siguranță Baraj Golești”, “Decolmatare lac de acumulare Pitești”, “Decolmatare lac de acumulare Văcărești”, “Decolmatare lac de acumulare Zăvoiul Orbului”, “Amenajare râul Doamnei în localitățile Corbi, Domnești, Pietroșani, Coșești și Dârmănești județul Argeș”.

Printre lucrările de investiții cu finanțate din surse proprii propuse spre aprobare se numără: “Amenajare râu Cotmeana”, “Regularizare pârâu Bascov”, “Regularizare Valea Păuleasca la Micești”, “Regularizare râu Ciorogârla”, “Reparație pod baraj Prundu”, “Amenajarea râului Argeș pe sectorul baraj Golești – baraj Ogrezeni în vederea stabilizării albiei (reactualizarea studiului de fezabilitate)”.

Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea și-a finalizat și Programul de Gospodărire a Apelor pentru anul 2018. Printre lucrările de întreținere propuse spre a fi realizate anul viitor, în județul Argeș sunt:
Recalibrare râul Doamnei și Valea Păcurarului în localitatea Coșești,
Recalibrare și decolmatare albie pârâul Valea Rea, municipiul Pitești,
Decolmatare râu Vâlsan, localitatea Brăduleț, județul Argeș,
Recalibrare râu Vâlsan în localitatea Mălureni,
Reprofilare râul Argeșel în localitatea Davidești,
Recalibrare și decolmatare albie râu Argeșel, localitatea Mioveni,
Apărare de mal pârâu Budișteanca, comuna Bogați (gabioane),
Reprofilare regularizare râu Cărcinov, Topoloveni, aval sat Priboieni,
Consolidare mal stîng râu Vedița , sat Chițani,comuna Vedea,
Consolidare biologică mal drept pârâu Vîrtej ,comuna Băbana,
Recalibrare albie râu Teleorman , sat Goia, comuna Ungheni.

LASA UN RASPUNS