Luni, 14 aprilie, Cetatea Poienari s-a redeschis oficial pentru turisti, după încheierea lucrărilor din cadrul amplului proiect de restaurare și consolidare, finanțat din fonduri europene și implementat de Consiliul Județean Argeș. La evenimentul de deschidere, precedat de o conferinta de presa sustinuta de conducerea CJ Arges, au participat nenumarate personalitati din domeniul Culturii, administratiei locale ori nationale. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, si subsecretarul de stat in Ministerul Culturii, Madalin Voicu, au spus de asemenea prezent invitatiei de a participa la redeschiderea Cetatii Poienari.
“Le multumesc tututor celor care au contribuit ca astazi acest eveniment sa fie unul important in viata judetului nostru. Toate aceste lucruri sunt facute printr-o munca de echipa. (…) A fost o decizie grea pentru ca sumele pe care Consiliul Judetean trebuia sa le puna la dispozitie in proiect erau foarte mari. Au fost dispute, decizia a fost luata in cunostinta de cauza, stiind toate riscurile pe care ni le asumam, dar ar fi fost cel mai rau lucru sa pierdem aceasta oportunitate. Am preferat sa mergem pana la capat, stiind ca nu ni se va oferi o a doua sansa. Lucrurile nu sunt atat de simple, asa cum le vad unii stand pe margine.“, a declarat presedintele Consiliului Judetean Arges, Ion Minzina.
Astfel, incepand de astazi, 14 aprilie, a fost redeschisa Cetatea Poienari pentru turisti. Prețul biletului de intrare este 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru elevi, studenți, pensionari.
“Consiliul Judetean Arges demonstrează, încă o dată, că performanța în administrație înseamnă viziune, responsabilitate și atașament față de valorile care ne definesc. Prin atragerea celor mai multe fonduri europene din regiunea Sud Muntenia, nu doar pentru drumuri și sănătate, ci și pentru cultură, Argeșul devine un reper. Redeschiderea Cetății Poenari – simbol al istoriei românești și al voievodului Vlad Țepeș – este dovada concretă că investițiile în patrimoniu înseamnă investiții în identitate, educație și viitor. Felicit întreaga echipă a Consiliului Județean Argeș și, în mod special, pe domnul președinte Ion Mînzînă, pentru proiectul de reabilitare a cetății Poenari care devine un model de bune practici în privința investițiilor în cultură.”, a spus Făcăleaţă Ioana, prefectul județului Argeș.
Proiectul privind “Conservarea și Consolidarea Cetății Poenari Argeș”, a primit finanţare nerambursabilă în cadrul Axei Prioritare 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de Investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Lucrările efectuate au vizat suprafaţa de 1.897 mp cuprinzând suprafaţa construită a cetăţii şi calea de acces pietonală existentă. Proiectul va contribui la dezvoltarea comunităţii şi la construirea unui avantaj competitiv pe piaţa ţintă, prin creşterea atractivităţii turistice şi investiţionale, la consolidarea identităţii culturale, la revitalizarea economică și social-culturală.
Cetatea Poenari este ridicată în perioada de constituire a statelor feudale Țara Românească și Moldova (sec. XIII-XV) din necesitatea de a apăra independența obținută dar și datorită pericolului turcesc.
Cetatea Poenari, proprietate a Judeţului Argeş, aflată în administrarea Muzeului Judeţean Argeş, este încadrată ca Monument istoric de categoria A (de importanță naţională și internaţională) – cod LMI AG-II-a-A-13507.
Lucrările realizate in cadrul proiectului au vizat reabilitarea structurală și arhitecturală a Cetății Poenari, lucrări de conservare, lucrări de stopare a umidității și protecția zidurilor, lucrări de refacere a pavimentelor și pardoselilor, reabilitarea traseelor de vizitare, reabilitarea căii de acces pietonală, înlocuirea cablului de alimentare cu energie electrica a cetății, montarea unui traseu de fibră optică și a ridicătoarelor de semnal Wi-Fi pe traseu, înființarea instalației de iluminat și a unui sistem de supraveghere pe traseul de acces – evacuare, montarea Acces Point exterior Wi-Fi 6, montarea pe traseu a generatoarelor acustice de zgomot, amplasare de bănci și coșuri de gunoi.
Principalele categorii de lucrări de intervenție (restaurare) au fost următoarele:
– reabilitarea paramentelor aparente;
– înlocuirea cărămizilor degradate;
– refacerea protecției părții superioare a zidurilor,
– restaurarea pavimentelor și pardoselilor degradate;
– restaurarea eventualelor componente artistice din piatră – ancadrament Turn 5 (Donjon);
– marcarea tuturor golurilor certe de uși si ferestre și/sau reîntregirea acestora după caz;
– marcarea caturilor acolo unde există urme certe;
– restaurarea cisternei;
– reîntregiri parțiale pe verticala și orizontală a unor ziduri, pe baza rezultatelor studiilor arheologice si istorico – arhitecturale, cu marcarea intervențiilor, pentru protecția vizitatorilor (Curtina Est).
In ceea ce privește lucrările de conservare, au fost avute în vedere intervenții de stopare a umidității ascensionale, îndepartarea micro și macro florei ce parazitează structurile istorice si elementele arhitecturale, copertine și/sau șape de protecție, tratamente de consolidare ale suprafețelor orizontale și verticale expuse, sistematizarea zonelor de stagnare a apelor pluviale, rostuiri și impermeabilizări ale paramentelor, reparații și tratamente la elementele din beton, reparații, verificări și înlocuiri ale elementelor metalice ale parapetelor de protecție.
Lucrările de sistematizare verticală au implicat efectuarea lucrărilor specifice de terasamente pentru amenajarea generală a incintei în vederea asigurării circulației și îndepărtarea apei de la baza zidurilor sau a elementelor de construcție (curtina, bastioane, donjon).
În cadrul obiectivului au fost tratate și următoarele categorii de instalații electrice și curenți slabi: instalații electrice de alimentare cu energie electrică din sursa de bază (sistem degivrare jgheaburi si burlane) și instalatii de protecție împotriva supratensiunilor atmosferice sau din rețea.
Prin lucrările de punere în valoare au fost reabilitate traseele de vizitare și scara de acces la cetate.
Au fost realizate: lucrări de refacere a tronsoanelor avariate, lucrări de reparații locale, reparații la balustradele metalice, alături de lucrări conexe ce presupun: reabilitarea platformelor belvedere, reabilitarea porților de acces, reabilitarea podețelor din lemn.
Valoarea totală a contractului de finanţare este de 25.668.767,19 lei, din care:
• 9.647.565,90 lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă publică;
• 16.021.201,29 lei este contribuţia beneficiarului.
CONTRACT DE PROIECTARE ȘI EXECUȚIE LUCRĂRI
Contract de proiectare și execuție de lucrări nr. 13625/421/27.07.2021 încheiat cu Asocierea S.C. Euras SRL și S.C. Arhing SRL.
Valoarea totală este de 25.621.217,77lei cu TVA, din care:
• proiectare 1.222.985,25 lei;
• asistență tehnică din partea proiectantului 190.400,00 lei;
• execuție lucrări 24.207.832,52 lei.