O persoana a murit in urma unui accident produs vineri, 5 august, pe DN 72 A, Valea Mare Pravat. Este vorba despre un motociclist, in varsta de 69 de ani, din Valea Mare Pravat. In urma impactului, nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvat.
“Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că, un bărbat de 33 de ani, din Cetățeni, care conducea un autoturism pe DN 72 A, din direcția Târgoviște către Câmpulung, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă, din sens opus, de un bărbat de 69 de ani, din Valea Mare Pravăț. În urma accidentului, din păcate, motociclistul a decedat. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.“, a transmis Politia Arges in acest caz.




































