A fost declarat incompatibil, alaturi de alti 13 alesi locali!

0
618

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către 14 foști sau actuali aleși locali, cinci primari, un fost primar, doi viceprimari, șase consilieri locali, ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003. Pe lista celor 14 foști sau actuali aleși locali în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților se regaseste si un consilier local din Arges.

Este vorba despre Georgel Sebastian Stanescu, din cadrul Consiliului Local Ungheni. Acesta a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate, pentru că timp de doi ani acesta a fost angajat al Primăriei Ungheni și consilier local.

Iata ce au transmis reprezentantii ANI: „Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 iunie 2012, întrucât deține, simultan cu funcția de consilier local, și funcția de muncitor calificat IV în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Ungheni, încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.”. Decizia poate fi contestata in instant, decizia nefiind definitiva.

LASA UN RASPUNS