Membru al unui clan de interlopi din Piteşti, un bărbat de 31 de ani din Moşoaia a înşelat o societate din Maramureş care i-a livrat mobilă în valoare de 8,500 de lei. Maşina care transporta obiectele de mobilier a ajuns la porta acestuia şi toată marfa a fost descărcată şi băgată în casă. Când să plătească, individul în vârstă de 31 de ani a susţinut că nu are numerar în casă, dar că, merge la bancă să scoată. Însoţit de de reprezentantul firmei care livrase marfa a mers în Piteşti la sediul unei bănci şi s-a prefăcut că intră, reuşind să dispară. Când a văzut că a tras pe sfoară, cel înşelat a mers la Poliţie unde a reclamat totul. Omul i-a dus pe anchetatori la poarta celui unde descărcase marfa.
Iată ce spun oamenii legii despre acest dosar:
“In ziua de 17 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, conform art. 244 din Codul Penal, și au reținut un bărbat de 31 de ani, din Moșoaia.
Din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 04 martie a.c., cel în cauză a primit obiecte de mobilier, în valoare de 8.500 de lei, de la o societate comercială din județul Maramureș, inducând în eroare reprezentantul societății, care a efectuat livrarea, cu privire la plata contravalorii pentru marfă și transport.
Pentru administrarea probatoriului, polițiștii au efectuat două percheziții, în comuna Moșoaia și în municipiul Pitești, bunurile fiind recuperate în totalitate și restituite persoanei vătămate.
După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.”.
Foto: Descriptiv