Femeie găsită decedată într-un lac de acumulare din Câmpulung. Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă.
În cursul zilei de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că trupul unei persoane a fost observat în zona unui lac de acumulare de pe raza municipiului. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și pompieri, iar cu sprijinul acestora, trupul neînsuflețit a fost scos la mal. Din primele verificări, s-a stabilit că este vorba despre o femeie de aproximativ 50 de ani, care, din nefericire, era deja decedată.
Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul compartimentului de investigații criminale al Poliției Municipiului Câmpulung, însă, până în prezent, identitatea persoanei nu a fost stabilită.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar desfășurării cercetărilor, în cauză urmează să fie întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conform articolului 192 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate împrejurările în care a survenit decesul femeii. Totodată, pentru determinarea cauzei medicale a morții, urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale.






































