Reținut de polițiști, dupa ce a amenintat mai multe persoane cu un cutit in Pitesti, pe strada Calea Bascov si a incercat sa il loveasca pe unul dintre acestia. Cum s-a intamplat toate acestea? Un sofer care trecea prin zona Facultatii Brancoveanu s-a suparat tare pe un muncitor care lucra la un bloc din zona respectiva pentru ca a stat mult prea in strada. Muncitorul a facut un pas inapoi cand a trecut masina respectiva pe langa el, insa soferul s-a dat jos la el, s-a luat la cearta, iar ulterior au intervenit si colegii sai care lucrau la blocul respectiv. Numai ca soferul i-a alergat cu un cutit pe muncitori, amenintandu-i. Acum barbatul a fost retinut de oamenii legii.
“Luni, 6 iunie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice și au reținut un bărbat de 47 de ani, din Pitești.
Din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 20 aprilie a.c., în urma unui conflict spontan, bărbatul ar fi amenințat, cu un obiect tăietor-înțepător, mai multe persoane care se aflau pe strada Calea Bascov din Pitești, și ar fi încercat să îl lovească pe un bărbat.
După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.“, a transmis Politia Arges.






































