2 ani si 8 luni de inchisoare, dupa ce a profitat de fiica vitrega! Condamnat pentru act sexual cu un minor

0
692

A profitat de fiica lui vitregă și a ajuns la închisoare. Este povestea unui bărbat de 46 de ani, din comuna Vlădești, care a fost ridicat de acasă miercuri, de polițiștii Secției Rurale Stâlpeni și cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale -Biroul Urmăriți. Individul are de executat 2 ani și 8 luni, fiind condamnat de Judecătoria Câmpulung, după ce a fost judecat pentru act sexual cu un minor. Bărbatul a profitat de fiica din prima căsătorie a concubinei lui. Femeia a plecat la muncă în străinătate și a lăsat cei doi copii, un băiat provenit din relația de concubinaj și fata, în vârstă de 14 ani, din relația anterioară. Individul a întreținut relații sexuale cu fata de mai multe ori, în general când era beat. Copila s-a plâns unor vecini și astfel totul a ieșit la iveală. Fata și fratele ei au fost plasați la un asistent maternal, iar bărbatul a fost trimis în judecată. A fost condamnat definitiv miercuri, atunci când a fost încarcerat la penitenciar.

LASA UN RASPUNS