Starea culturilor agricole! De ce au nevoie pentru a fi un an agricol bogat

0
835

Deși culturile arată bine, acestea au nevoie de precipitații în perioada următoare, este de părere ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. ”Dacă ceea ce ne-au spus meteorologii se va adeveri, şi anume că va ploua în perioada următoare, dar şi în luna mai, cred că lucrurile vor fi bune, în special pentru cultura de toamnă, dar şi pentru culturile înfiinţate în primăvară”, a spus ministrul Agriculturii.

În ceea ce privește producția de cereale a României, anul trecut a crescut cu 64%. Deşi ocupă poziţii fruntaşe în UE la producţia de porumb şi grâu, România este pe ultimele locuri în ceea ce priveşte randamentele la hectar. Potrivit Mediafax.ro, producţia agricolă vegetală a înregistrat creşteri la toate culturile datorită vremii favorabile.

Dacă din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu grâu în anul 2013 România s-a situat pe locul patru în UE, după Franţa, Germania şi Polonia, iar la producţia obţinută pe locul şase, după Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia şi Spania, în ceea ce priveşte randamentul, România se află printre ultimele ţări în rândul statelor membre. Cât privește suprafața cultivată cu porumb, țara noastră s-a situate pe primul loc, iar la producție s-a clasat pe locul doi, după Franța, din cauza unui randament net inferior.

LASA UN RASPUNS