Fraţii celor doi vicepreşedinţi de Consiliu Judeţean Argeş fac deliciul anchetelor şi luptei politice televizate în prime time. Aflăm din săptămânalul Ancheta că fraţii social democratului Florin Tecău şi liberalului Constantin Polexe fac deliciul presei la acest moment la capitolul salarizare, alături de Dan – Radu Ruşanu, actualul şef al Autorităţii de Supraveghere Financiară, acesta din urmă având de asemenea strânse legături cu judeţul Argeş, fiind la un moment dat asociat cu nimeni altul decât fostul preşedinte al PSD Argeş, Constantin Nicolescu.
Mihai Tecău, fratele PSD-istului Florin Tecău, a fost preşedinte al unor coloşi din domeniul asigurărilor şi în boardul de conducere al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, iar Angela Toncescu, sora lui Polexe, a deţinut funcţia de „regină a asigurărilor” la nivel naţional. Cel dintâi este cotat printre primii zece români care conduc asiguratorii României, acesta preluând la 1 octombrie 2006 funcţia de preşedinte al BCR Asigurări, iar de-a lungul timpului a deţinut funcţii în cadrul Allianz Ţiriac, la Comisia de supraveghre a Asigurărilor, unde timp de cinci ani, succesiv, a ocupat funcţiile de director, director general şi secretar general al Comisiei. Fratele lui Tecău a avut susţinere pentru a bifa rând pe rând aceste funcţii importante, mai ales că este cunoscut faptul că funcţiile de la CSA şi de la ASF s-au dat de-a lungul timpului pe considerente politice.
Cât despre sora lui Polexe, a reuşit să se menţină, de-a lungul vremii, în topul celor mai râvnite funcţii din România, pentru salariile exorbitante de ordinul zecilor de mii de euro lunar. Potrivit săptămânalului Ancheta, în 2010, Angela Toncescu a decis de una singură, fără să consulte Parlamentul în faţa căruia, în mod normal, răspundea, să îşi mărească salariul la suma de 29.000 de euro, cât este şi preţul unui apartament cu două camere în Piteşti.
Dan – Radu Ruşanu, actualul şef al ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară), are legături dintre cele mai strânse cu Argeşul. Aici şi-a creat o adevărată reţea de oameni influenţi. Potrivit Hotnews, printre asociaţii de top al lui Ruşanu s-au numărat şi Constantin Nicolescu, fostul lider al PSD Argeş şi al CJ Argeş, Ion Mihăilscu, fostul preşedinte al CJ Argeş, Ion Moldoveanu, fost director al Finanţelor Argeş ori Aurel Stoian, fostul şef al Gărzii Financiare. Dan – Radu Ruşanu deţine terenuri în zona Dâmbovicioara, Argeş. Preşedintele ASF a câştigat 37.315 euro brut în luna noiembrie şi 34.779 euro brut în decembrie 2013, iar pe lista celor mai bine plătiţi angajaţi ai ASF apar şi soţii, foste soţii sau copiii unor politicieni importanţi de la noi din ţară.






































