La sfârşitul lunii trecute, rata şomajului înregistrat în judeţul Argeş a fost de 6,96%, înregistrând o uşoară creştere cu 0,04 puncte procentuale faţă de luna precedentă şi o creştere cu 0,59 pp faţă de luna decembrie 2012.
Din datele statistice ale lunii decembrie 2013 se constată că numărul total al şomerilor înregistraţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş a fost de 18.498 persoane, respectiv 7559 şomeri indemnizaţi şi 10939 şomeri neindemnizaţi, într-o creştere cu 102 persoane faţă de luna precedentă şi în creştere cu 2.189 persoane comparativ cu luna decembrie a lui 2012.
Referitor la şomajul înregistrat pe sexe, în luna noiembrie 2013, comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a crescut de la 7,44% la 7,57%, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 6,35% la 6,28%. Analiza situaţiei beneficiarilor de drepturi conform Legii 76/2002 a arătat că, pentru această perioadă, ponderea cea mai mare în totalul persoanelor înregistrate o deţin în continuare persoanele cu vârste cuprinse 40 – 49 ani (27,77%), între 30 – 39 ani (22,14%) şi cele sub 25 ani (19,06%).




































