Deputatul acuzat de viol, Cătălin Rădulescu, se visează şeful judeţului Argeş!

0
650

Aşa cum vă relatam în urmă cu mai mult timp, una dintre variantele ce se discutau pe la colţ pentru şefia PSD ori a Consiliului Judeţean Argeş, după ce va apune “dinastia Nicolescu”, era tandemul Rădulescu – Pendiuc. Trece timpul şi această variantă se conturează, mai ales că deputatul Cătălin Rădulescu şi-a scos dinţii în presă ieşind la rampă cu declaraţii “revoluţionare”.

Deşi spune că nu ar fi interesat de această funcţie, şi ne referim aici la cea de preşedinte a CJ Argeş, acesta este în plină precampanie, cu toate că cei din opoziţie încă nu s-au pus de acord şi nu au scos la rampă vreun candidat pentru această importantă funcţie a judeţului. “Aruncă cu noroi” în colegii de partid, pe care îi denigrează spunând că sunt corupţi ori “cu dosare”, pentru a elimina orice concurenţă, uitând cu desăvârşire că a avut plângeri pentru viol, iar acest stigmat nu este uitat atât de uşor, astfel că nu ştiu câte mame şi l-ar dori în fruntea judeţului, câţi taţi şi-ar lăsa fiicele prin preajmă ori chiar soţiile. Şi cum “fără fum nu iese foc”, domnule deputat, veţi rămâne în mintea cetăţenilor ca fiind “parlamentarul violator”, aşa cum nu de puţine ori s-a auzit vorbindu-se la adresa acestuia atunci când domnia sa nu era prin preajmă!

A fost cercetat pentru viol şi perversiuni sexuale, după ce o fostă angajată de-a sa i-a făcut plângere penală. Deputatul spune, însă, că este nevinovat şi că este victim unei înscenări. Zvonuri cu privire la alte tentative de acest gen au mai fost, astfel că, nu se ştie cât a fost de nevinovat. Nu a fost singurul membru al familiei Rădulescu certat cu legea.

Vă reamintim că scriam în presă deunezi despre creatoarea de modă Mirela Rădulescu, care a fost reţinută pentru posesia de droguri de mare risc. Aceasta a fost reţinută în Craiova, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, după ce asupra ei s-a găsit o cantitate mare dintr-un drog de mare risc, şi anume 700 de mililitri de ketamină, drog interzis, care înlocuieşte cocaina. Surse judiciare au declarat la acea vreme că sora deputatului a declarat că drogul era destinat consumului propriu.

Prin urmare, într-o familie în care inclusiv sora este “certată cu legea”, deputatul Rădulescu vorbeşte despre colegi de-ai săi din PSD ca fiind corupţi ori că “au dosare” şi nu s-ar încadra deloc în profilul dorit pentru şefia CJ Argeş!

 

 

LASA UN RASPUNS