Martorii din dosarul in care este vizat avocatul Cocaina, trimisi in judecata de DNA! Ce le imputa procurorii

0
1130

Trei persoane au fost trimise in judecata pentru afirmatii mincinoase cu scopul de a favoriza inculpatii Cocaina Aurica si Popescu Constantin. Iata carer a fost informarea transmisa de procurorii DNA:

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată a inculpaților VLAD DORU, VLAD GHERGHINA și VLAD COSTEL, aflați în prezent în executarea unor pedepse privative de libertate, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– favorizare a făptuitorului, în stare de recidivă,
– mărturie mincinoasă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 15 ianuarie 2015, inculpații Vlad Doru, Vlad Gherghina și Vlad Costel, cu ocazia audierii în calitate de martor, într-un dosar penal aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, constituit, ca urmare a sesizării instanței de judecată cu rechizitoriul 102/P/2012 din data de 02.07.2014, privind pe inculpații Cocaină Aurică și Popescu Constantin (comunicat nr. 970/VIII/2014 din 07 iulie 2014), au făcut afirmații mincinoase, aflate în vădită contradicție cu cele cunoscute de ei și cu derularea reală a faptelor.
Din modul în care au acționat cei trei inculpați a rezultat faptul că, prin afirmațiile făcute în fața instanței de judecată, au dat un ajutor direct și concret inculpaților Cocaină Aurică și Popescu Constantin, în scopul îngreunării și împiedicării tragerii la răspundere penală a acestora din urmă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Pitești.”, arata un comunicat al DNA emis miercuri, 6 mai 2015.

 

LASA UN RASPUNS