În aprilie 2018 au bătut un bărbat, victima ajungând în comă la spital. Acum, instanţa i-a condamnat pe agresori.
Nicolae Adrian Cobianu, de 42 de ani, şi Constantin Narcis Bigigă, de 31 de ani, ambii din Mioveni, au fost judecaţi de Judecătoria Piteşti. Instanţa a dispus ca primul să execute o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, iar cel dea-l doilea având de ispăşit o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Bărbaţii se aflau în apropierea unui local din Mioveni, anul trecut. Nu aveau voie să intre la bar, având interdicţie din cauza scandalurilor repetate provocate acolo. S-au luat la ceartă cu un client pe care l-au lovit cu pumnii până victima a căzut la pământ. Bărbatul agresat a ajuns în comă la spital, fiind operat la cap. Cei doi agresori au fost ridicaţi de oamenii legii, fiind încarceraţi.