În perioada 12-15 iunie 2018, o delegaţie a Grupului Parlamentar de Prietenie cu România din Adunarea Naţională Franceză efectuează o vizită oficială în România.
Marţi, 12 iunie, programul a inclus o serie de convorbiri cu doamna Ana Birchall, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, precum şi cu deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu, preşedintele Grupului Parlamentar de Prietenie cu Republica Franceză – Adunarea Naţională din Camera Deputaţilor.
Miercuri, 13 iunie, membrii delegaţiei s-au întâlnit cu senatorul Gabriela Creţu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Senatului, cu deputatul Ştefan Muşoiu, vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, dar şi cu membri ai celor două comisii. Ulterior, au fost purtate discuţii cu Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019.
Oaspeţii străini au făcut un tur al Palatului Parlamentului, iar apoi s-au întâlnit cu deputatul Alexandru Stănescu, preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a Camerei Deputaţilor, cu Victor Negrescu, ministrul delegat pentru afaceri europene, şi cu Teodor Meleşcanu, Ministrul Afacerilor Externe. Seara a fost rezervată unei întâlniri cu E.S. doamna Michčle Ramis, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Franceze la Bucureşti (la Reşedinţa doamnei Ambasador).
Joi, 14 iunie, membrii delegaţiei franceze au ajuns și în județul Argeș, programul fiind unul destul de încărcat:
11.00 – Primirea oficială a membrilor delegaţiei parlamentare franceze în judeţul Argeş de către autorităţile judeţene în Sala de Şedinţe a primăriei oraşului Mioveni
13.45 – Vizitarea uzinelor Dacia Automobile S.A.
15.00 – Deplasare către Mănăstirea Curtea de Argeş
16.30 – Vizitarea Mănăstirii Curtea de Argeş
Deplasare către Barajul Vidraru
18.30 – Deplasare cu vaporaşul de la Posada-Vidraru către Valea cu Peşti
19.00 – Sosire la Valea cu Peşti
De asemenea, vineri, 15 iunie, la ora 10.00 va fi vizitat Refugiul Salvamont de la Cota 2000, iar la ora 12.00 este programată plecarea spre Bucureşti.





































