În urmă cu câteva minute, 2 bucureşteni au fost reţinuţi, la Piteşti, de poliţiştii Secţiei 4. Veneau cu un Audi a 4, să fure de la Piteşti! Nu orice! Furau la comadă oglinzi de maşini de lux.
De câteva nopţi, poliţiştii erau în alertă făcând filtre şi filaje în diverse zone. Pe strada Gheorghe Şincai au fost depistaţi: Alin Cătălin Ion, de 31 de ani, şi Florin Guşă de 37 de ani, ambii din Bucureşti. Noapte de noapte, cei doi veneua la Piteşti cu acelaşi scop.
În portbagajul maşinii lor, un audi A4, au fost găsite oglinzi retrovizoare de BMW seria 3 şi 5, Jeep, Mercedes, Audia A4 şi Audi S6. Cei doi sunt recidivişti. Au fost reţinuţi, fiind duşi în arestul Inspectoratului de Politie Judetean Argeş.