Un prim pas: NU va mai fi nevoie să declarăm unde mergem, se DESCHID saloanele, stomatologiile

0
1807
Presedintele Klaus Iohannis a participat, joi 12 octombrie 2017, la uzinele Ford din Craiova, la lansarea celui mai nou model al producatorului american, Ford Eco Sport. REMUS BADEA / MEDIAFAX FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis a decis că starea de urgență nu va fi prelungită. ”Am finalizat întâlnirea, am analizat situația în care ne aflăm. Încep cu ceva legat de zilele care au trecut, weekendul de 1 mai, am văzut cu toții că lucrurile au stat destul de bine. Nu am avut încălcări semnificative ale regulilor (…) Starea de urgență nu va fi prelungită, în acest fel, data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgență. Din 15 mai întrăm în stare de alertă, starea de urgență va fi înlocuită cu starea de alertă” , a adăugat acesta.

”Nu va mai fi nevoie să declarăm unde mergem, este un prim pas important. Din 15 mai se vor deschide saloanele de coafură, frizerie, cabinetele stomatologice, muzeele. Toate, în condiții speciale de distanțare, de igienă. Cu toții vom purta mască de protecție când sunt în spații închise, când ne deplasăm cu mijloacele de transport în comun” , a declarat președintele României.

”Rămâne interdicția că sunt interzice întâlnirea cu mai mult de trei persoane, asta și când ieșim pentru mișcare în aer liber. Sportivii de performanță vor putea să înceapă cantonamentele, dar nu vor începe competițiile sportive, decât după o perioadă de pregătire. Bazele sportive nu sunt deschide pentru amatori” , a mai declarat Klaus Iohannis.

LASA UN RASPUNS