Un piteștean, de la o plimbare cu motocicleta, în arest!

0
260

De la o plimbare cu motocicleta, un piteșteana a ajuns în arest. Acesta conducea sâmbătă vehiculul pe două roți, pe DN 65, în comuna Albota. Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş i-au dat semnal de oprire, dar acesta, în loc să tragă pe dreapta a accelerat spre Pitești.

Polițiștii au plecat în urmărirea lui, cerând ajutor altui echipaj. După aproximativ 10 minute, acesta a fost depistat de un echipaj al Biroului Rutier Piteşti pe raza comunei Bradu, pe strada Perilor. Motociclistul a crezut că va putea scăpa și de data aceasta însă, în timp ce încerca să depășească autospeciala Biroului Rutier a lovit-o.

Conducătorul motocicletei, avea dreptul de a conduce suspendat, fiind cercetat în alt dosar penal pentru infracţiuni rutiere. La sfârșitul anului trecut el a fost prins conducând o mașină deși deține permis doar pentru categoria A. După administrarea probatoriului, în cursul serii, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

LASA UN RASPUNS