Trebuie sa stii! Arsenie Boca, despre Postul Craciunului

0
1163

De-a lungul timpului, Părintele Arsenie Boca a oferit numeroase sfaturi utile credincioşilor. Potrivit Sfântului Ardealului, toate relele încep de la stomac, motiv pentru care el recomanda tuturor să respecte perioada de post, deoarece numai în acest mod vom obţine mântuirea.

Astfel ca, incepand de vineri, credinciosii sunt sfatuiti sa tina postul Craciunului. Ce spune mai exact Parintele Arsenie Boca despre Craciun: “Postul este o luptă aspră cu însuşi trupul tău. Dacă birui, bine îţi va fi, iar dacă nu, să ştii că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curăţească trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet. Şi nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se face unealtă duhului rău. La sfârşitul veacului (şi pare că-i aproape) antihrist tot cu stomacul va vădi pe oameni.”, acesta crezand ca “prin post, închisoarea de pe noi se face mai străvezie şi întru material curat va veni Duhul lui Dumnezeu şi va avea pe ce să şadă şi El va săvârşi lucrarea. Iar lucrul pornirii e mântuirea omului. Înţelegeţi dar, de ce cei trei – lumea, trupul şi diavolul – sunt vrăjmaşii mântuirii şi vrăjmaşii postului. Nu postul ne mântuieşte, ci darul lui Dumnezeu. Nu osteneala ne mântuieşte, ci mila Tatălui. Dar osteneală fă, că altfel nu vine Mila.”.

In aceasta perioada trebuie sa ne “lepadam” de carne si sa ne infranam de la saturare. Arsenie Boca mai spune de asemenea ca vremea postului sa fie si infranare trupeasca pentru soti.

Antena 3.ro

LASA UN RASPUNS