În aceasta dimineata, jandarmii argeșeni au fost alertați prin mai multe apeluri la numărul unic de urgență 112 cu privire la un incident grav petrecut pe DN7C – Transfăgărășan. Potrivit apelanților, un motociclist aflat în tranzit pe acest drum a fost atacat de un urs.
Forțele de ordine s-au deplasat de urgență în zona indicată, unde au descoperit motocicleta victimei. Conform procedurilor legale, jandarmii au delimitat perimetrul pentru siguranța intervenției și au solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș și al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Totodată, a fost constituită comisia de intervenție imediată, conform prevederilor OUG 81/2021 privind gestionarea situațiilor de urgență generate de prezența animalelor sălbatice.
La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale, o barcă, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de echipaje ale Salvamont, Jandarmeriei și Poliției. În același timp, a fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru a avertiza populația aflată în zonă cu privire la pericolul reprezentat de animalul sălbatic.
După eforturi susținute de căutare și salvare, echipele de intervenție au reușit să ajungă la locul unde se afla motociclistul. Din păcate, acesta nu mai prezenta semne vitale, iar medicul prezent a declarat decesul.
Autoritățile fac apel la cetățeni să respecte recomandările în caz de întâlnire cu animale sălbatice și să consulte platforma informativă „FII PREGĂTIT”:
https://fiipregatit.ro/ghiduri/animale-salbatice-comportament-fata-de-animale-salbatice-18-66#despre-animale-salbatice-215
Sursa video: ISU Arges





































