Testare GRATUITĂ pentru hepatitele virale B și C, la Pitești!

0
327

Testare gratuita pentru hepatitele virale B și C, la Pitești. Caravana medicală va fi amplasată în parcarea Spitalului Nicolae Bălcescu, joi, 23 februarie 2023, între orele 10.00 – 14.00, anunta Consiliul Judetean Arges.

Campania de testare gratuită este organizată de Institutul Clinic Fundeni. Argeșenii se pot testa gratuit împotriva virusurilor hepatice în cadrul unui amplu program pentru depistarea hepatitelor virale din România. Campania de testare gratuită pentru hepatitele virale B și C este organizată de Institutul Clinic Fundeni.

Caravana medicală va fi amplasată în parcarea Spitalului Nicolae Bălcescu, B-dul I.C. Brătianu 56, Pitești, iar în interiorul spitalului va fi amenajat un cabinet pentru activitatea de screening.

În cadrul acestei campanii se vor efectua analize GRATUIT, specifice patologiei hepatice, de depistare a hepatitelor B și C, astfel:

  • pentru cei prezenți prima oară în cadrul acestui proiect se vor efectua teste rapide (sânge capilar, din deget) pentru depistarea Hepatitei B și C.
  • pentru cei planificați la stadializare (pacienți diagnosticați deja): recoltare sânge venos pentru determinarea nivelului viremiei si evaluarea gradului de fibroză hepatică prin Fibroscan.

Testarea se realizează prin teste rapide al căror rezultat este disponibil pe loc, persoanele care pot beneficia de testare trebuie să aibă 18 ani împliniți și domiciliul în județul Argeș. Pentru testare este necesară prezentarea unui act de identitate valabil.

Consiliul Județean Argeș este permanent interesat să colaboreze cu instituțiile medicale care doresc să contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate a argeșenilor. Am fost parteneri în cadrul mai multor campanii medicale desfășurate în județul nostru. Este cunoscut faptul că avem în administrare nouă (9) spitale și foarte multe proiecte de modernizare și dezvoltare a infrastructurii medicale, atât cu fonduri europene, guvernamentale, cât și din bugetul propriu”, a declarat președintele Consiliul Județean Argeș, Ion Mînzînă.

LASA UN RASPUNS