Liceul Tehnologic Topoloveni organizează în data de 25 aprilie 2018, în cadrul Săptămânii Altfel, Târgul Regional al Firmelor de Exerciţiu, ediţia a X-a, la care participă peste 30 de firme de exerciţiu de la licee din judeţul Argeş şi din ţară. Primarul orașului Topoloveni, Gheorghiță Boțârcă, va participa la deschiderea oficială a târgului, ce va avea loc de la ora 10.00.
Târgul va fi organizat după următorul program:
9 – 11: Sesiune de comunicări ştiinţifice pentru profesori
„Şcoala Mileniului III” – ediţia a VIII-a.
10: Deschiderea oficială a târgului
10 – 13: Tranzacţii; derulare competiţii
14: Festivitate de premiere
Pe parcursul târgului se vor desfăşura următoarele competiţii:
1. Cel mai bun stand (profesional și artistic);
2. Cel mai bun catalog (profesional și artistic);
3. Cea mai bună prezentare multimedia ( PPT şi spot video);
4. Cele mai profesionale materiale promoţionale;
5. Cel mai bun negociator;
6. Cele mai multe tranzacţii realizate;
7. Cel mai bun slogan/motto;
8. Cea mai original mascotă.
Târgul este organizat în cadrul proiectului „Firma de exerciţiu – cea mai bună practică”, inclus în Calendarul MEN al Activităţilor Educative Regionale și Interjudețene 2018 nr. 24986/22.1.2018, poziția 2022.
Foto: Descriptiv





































