Tag: Drăghici
Regiunea Sud–Muntenia, printre cele cu cea mai mare rată a persoanelor...
Persoanele diagnosticate cu un handicap ireversibil nu mai trebuie să stea la cozi interminabile pentru evaluarea periodică a stării de sănătate. Sunt vizate persoanele...
A fost adoptată legea care înlătură abuzurile împotriva persoanelor cu handicap!...
Propunerea legislativă iniţiată de deputatul PSD Mircea Drăghici, care înlătură abuzurile şi umilinţele la care sunt supuse persoanele cu dizabilităţi prin rechemări infinite la...
Drăghici: Rabla, un program aşteptat de producătorii auto
Pe 8 aprilie, s-a dat startul Programului de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto Naţional (Rabla) 2014. Chestorul Camerei Deputaţilor, social-democratul Mircea Drăghici, consideră că...
Drăghici: Circa 1 milion de persoane vor fi scoase din zona...
Parlamentarul PSD de Argeş, Mircea Drăghici, a depus marţi la Camera Deputaţilor, în scris, o declaraţie politică privind creşterea numărului de salariaţi, drept obiectiv...
La un pas de a stopa abuzurile la care sunt supuse...
Propunerea legislativă care vine în sprijinul persoanelor cu handicap, iniţiată de deputatul argeşean Mircea Drăghici, a primit marţi, 1 aprilie, al doilea raport de...
Drăghici: Transportatorii corecţi vor primi o parte din acciza la carburanţi...
Consilierul onorific al prim-ministrului Victor Ponta pe probleme de industrie auto, deputatul PSD Mircea Drăghici, a afirmat că Guvernul va veni în sprijinul transportatorilor...












































