SABOTAJ la Colegiul Economic “Maria Teiuleanu” din Pitesti?

0
875

Lucrările de reabilitare la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” din Pitești au scos la iveală o situație gravă, care ridică semne de întrebare serioase privind activitatea fostului constructor. După apariția unor infiltrații și avarii majore la instalații, autoritățile locale nu exclud ipoteza unui sabotaj.

„Au apărut infiltrații. Din ce spune noul constructor, s-ar putea să avem parte și de un sabotaj. Probabil constructorul vechi nu și-a plătit oamenii, iar aceștia s-au răzbunat, din păcate, pe noi, nu pe ei. Altfel nu îmi explic, pentru că terasa părea făcută bine initial”, a declarat primarul Cristian Gentea.

CITESTE: De ce nu mai trebuie să mergi până la București pentru un sushi bun – sushi de calitate în Pitești

Mai mult, edilul a precizat că au fost descoperite numeroase țevi plesnite, după ce instalația a fost pusă sub presiune. „De asemenea, vedem că au plesnit foarte multe țevi, după ce au dat drumul la apă în instalație”, a completat Gentea.

Primăria Pitești a reziliat contractul cu vechiul constructor și l-a penalizat, iar lucrările au fost preluate de o nouă firmă, care a intrat deja în șantier cu forțe sporite. „Ce mă bucură este că noul constructor și-a intrat rapid în atribuții, de săptămâna trecută. Are mulți oameni – zugravi, instalatori, electricieni – și lucrează într-un ritm serios. Important este să facem lucrarea așa cum trebuie și într-un timp optim, pentru a permite și începerea lucrărilor în cealaltă parte și ca elevii să vină să își desfășoare activitatea aici”, a mai spus primarul.

CITESTE SI: Craiova studiază soluția Pitești pentru încălzirea orașului

LASA UN RASPUNS