Primarul Pitestiului: “La mulți ani tuturor sărbătoriților zilei, sub ocrotirea Sfintei Fecioare Maria!”

0
456

Primarul municipiului Pitesti, Cristian Gentea, mesaj la ceas aniversar, de Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului:

Prima sărbătoare a anului bisericesc, Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică este și cea mai mare sărbătoare a toamnei, în care creștinătatea cinstește nașterea minunată, din părinți neroditori, a celei care, prin curăția ei, a devenit ființa omenească ajunsă la cea mai înaltă treaptă a îndumnezeirii, prin ascultare și smerenie, taina nașterii sale și a menirii divine pe care a împlinit-o fiind mai presus de „înțelepciunea cea deșartă a lumii acesteia”.
Bisericile ortodoxă și catolică o recunosc drept exemplu desăvârșit al colaborării între divinitate și voința liberă a omului: „Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38), prin care Dumnezeu s-a făcut om și a mântuit lumea.
În Ortodoxie, Maica Domnului este numită Preacurata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria, fiică a Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernică ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica îndumnezeirii şi mântuirii, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât Serafimii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care ne miluieşte pe noi!
La mulți ani tuturor sărbătoriților zilei, sub ocrotirea Sfintei Fecioare Maria!“.

LASA UN RASPUNS