Un nou accident rutier atrage atenția asupra pericolelor din trafic, după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă în comuna Stoenești, judetul Arges, iar șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Incidentul s-a produs în aceasta dimineata, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii cu două echipaje. Autoturismul implicat în accident a ieșit de pe carosabil și s-a oprit în afara părții de rulare, în condiții care urmează să fie stabilite de autorități.
CITESTE SI: Pas major pentru Drumul Expres A1 Pitești – Mioveni
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, în urma evenimentului a rezultat o victimă de sex masculin, conștientă și cooperantă. Bărbatul a fost preluat de paramedicii SMURD, monitorizat la fața locului și ulterior transportat la spital pentru investigații suplimentare.
Totodată, pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire a incendiilor, pentru eliminarea oricărui risc suplimentar la locul intervenției.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către organele competente.
CITESTE SI: Sushi Master Pitești revine în forță după burgerii reinterpretati: ce SURPRIZĂ pregătește pentru 1 iunie?





































