Primarul muncipiului Pitesti, Cristian Gentea, a vorbit in cadrul unei emisiuni televizate la Arges TV despre investitii in reabilitarea strazii Trivale, dar si despre ce pasi se vor face pentru vechiul Parc Trivale ori realizarea de Padure-Parc a celor 160 de hectare, pentru a o feri astfel de interesele ONG-urilor (retrocedare, dividende de la stat, etc).
“Si cei care merg sa se relaxeze cu acces de aici din Centru sunt pe buna dreptate nemultumiti de modul in care arata strada Trivale, vorbim pana la Palatul Copiilor. Am vorbit cu directorul general al Apa Canal. Schimbam conducta si reabilitam strada pe zona aceasta, dupa care imi doresc foarte mult sa punem in valoare in prima faza proiectul cu 6,5 ha, vechiul Parc Trivale, unde Primaria are aceasta suprafata intabulata, iar cei de la Ocolul Silvic o au in amenajamentul silvic. Am cautat toate caile ca sa rezolvam problema aceasta. Joi (astazi11 iulie) am intalnire cu juridicul de la Primarie, cu cei de la Ocolul Silvic si cu OCPI. Daca solutia va fi sa mergem in instanta, ca instanta sa decida definitiv, asta vom face. Dupa care vom cere intrarea in proprietate a restului pana la 26 de hectare, pentru ca stiti ca am gasit acele documente si sunt ale noastre, ale Pitestiului. Nu gasim intelegere aici, mergem si pentru aceasta suprafata in instanta. Nu renuntam nici la ideea de Padure-Parc pe cele 160 ha, care este cumva etapa a treia.“, a declarat primarul municipiului Pitesti, Cristian Gentea.





































