Primarul municipiului Câmpulung, băut la volan, implicat într-un accident rutier!

0
140

Luni seara, primarul Municipiului Câmpulung Muscel, Liviu Țâroiu, a fost depistat sub influenţa alcoolului după ce maşina pe care o conducea a fost implicată într-o tamponare. Ceea ce iniţial a fost anunţat de IPJ Argeş ca un eveniment rutier fără victime, cu unul dintre conducătorii auto sub influenţa alcoolului, s-a dovedit a-l avea ca protagonist pe primarul municipiului Câmpulung Muscel, Liviu Ţâroiu. Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, edilul se afla la volanul maşinii Primăriei Câmpulung.

Iată ce transmite Poliția Argeș:
”În seara zilei de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bld. I. C. Brătianu, în care sunt implicate două autoturisme.
Din verificările efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung a rezultat că evenimentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale produse celor două autoturisme.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat unul dintre conducătorii auto se afla sub influența alcoolului, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la o unitate medicala pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, fiind luată și măsura reținerii permisului de conducere, pentru care a fost eliberată o dovadă fără drept de circulație”. 

LASA UN RASPUNS