Prefectura Arges a cerut la Ministerul Mediului sa le fie platite vacile mancate de ursi, oamenilor de la Rucar

0
1225

Au fost întocmite un număr de 9 dosare de despăgubiri și înaintate Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (Direcția Biodiversitate) spre analiză și acordarea despăgubirilor, privind cele 9 cazuri de atacuri ale ursilor la stane, unde au fost ucise tot atatea bovine.
Am avut o întrevedere cu reprezentanţii instituțiilor abilitate cu gestionarea acestei probleme, respectiv Primăria Rucăr, Direcția Silvică Argeș, Direcția Agricolă, Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului și Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Ploiești, în vederea informării și identificării soluţiilor pentru rezolvarea situației create.
Primăria Rucăr a convocat la timp comisia pentru constatarea pagubelor și evaluarea acestora, iar prin reprezentanții săi a avut o atitudine fermă în aplicarea și respectarea prevederilor legale și a fost receptivă la adresele CRSC Ploiești. Conform convocărilor efectuate de către primăria Rucăr, anul acesta, începând cu luna iunie s-au înregistrat 9 cazuri de atacuri ale urșilor la stâne, fiind ucise 9 bovine, transmite prefectul de Arges, Mihai Oprescu.

Echipele mixte care s-au deplasat în teren, respectiv membri comisiei: reprezentantul comunei Rucăr, reprezentantul structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale pentru protecția mediului; reprezentantul structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultura -CRSC Ploiești-; reprezentantul direcției pentru Agricultură Argeș; reprezentantul fondului cinegetic și persoana păgubită), pentru toate situațiile menționate, cu ocazia deplasărilor pe teren, au încheiat un proces-verbal respectându-se întocmai prevederile legale prevăzute în Anexa 2 la H.G. 1679/2008. Concluziile Prefecturii Arges in acest caz:
– Întocmirea în cel mai scurt timp de către gestionarii fondurilor de vânătoare a documentațiilor necesare și înaintarea acestora către Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor în vederea aprobării derogărilor necesare de recoltare a cotei speciei de vânat care a provocat pagubele (urs).
– Direcția Silvică Argeș să procedeze la recoltarea vânatului în special din fondurile cu probleme;
– Gestionarii fondurilor de vânătoare să realizeze cotele de recoltă aprobate anual, în ultimii ani constatându-se faptul că în zona Rucăr acest lucru nu s-a întâmplat așa cum rezultă din informarea Comisariatului de Regim Silvic și Cinegetic Ploiești;
– Realizarea comunicării permanente cu cetățenii de către reprezentanții primăriilor implicate în vederea informării cu privire la demersurile efectuate de către instituțiile publice cu atribuții în domeniu, sub coordonarea Instituției Prefectului – județulArgeș.

LASA UN RASPUNS