Copilul internat la Florenţa suferă de insuficienţă renală, asociată cu o formă de anemie. Starea lui este gravă, potrivit medicilor care îl tratează. Produsul care ar fi putut provoca intoxicaţia ar fi putut fi cumpărat din magazine care comercializează produse româneşti şi în Toscana. E posibil ca produsul să fi fost cumpărat înainte de data de 9 martie, când produsul a fost retras ca metodă de precauţie, aflam de la jurnalistii Romania TV.ro. A fost contactat si patronul Lactate Brădet, Marius Badea, a declarat, iar acesta a declarat că este puţin probabil ca un produs al firmei sale să fi fost la cauza afecţiunii, întrucât acestea au fost retrase de pe piaţă.
“Am fost sunat de partenerul nostru dim Italia care ne-a spus că nu e niciun fel de problemă. Noi de 3 săptămâni nu am mai livrat acea brânză. Copilul a declarat sau cineva din anturajul lui a declarat că a mâncat sau că e posibil să fi mâcat nişte brânză în data de 9. Eu cred că mai repede s-a făcut o conexiune între scandalul din România şi ce este acolo. Ei mi-au confirmat cu certitudine că nu este de la brânza pe care a consumat-o şi suntem din nou ţinta unor atacuri. Vom vedea ce urmează. Cantacuzino a infirmat şi a spus că brânza Brădet nu are nicio implicare în acest scandal. Atât timp cât a existat o alertă pe care noi am generat-o, primul lucru s-au gândit că poate este de acolo. Dar brânza nu mai era în piaţă de trei săptămâni.”, a declarat Marius Badea, patronul Lactate Bradet.
Va reamintim ca 7 angajati ai fabricii au fost gasiti pozitivi la testul de E-coli pe 11 martie 2016.





































