PITESTI: Un barbat s-a inecat in bazinul din Trivale!

0
329

Un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă la Detașamentul de Pompieri Pitești, a intervenit la o bază de agrement de pe raza municipiului Pitești (bazinul din Trivale) pentru a acorda îngrijiri medicale unei persoane înnecate.

Din primele momente, victimei i s-au aplicat manevrele de resuscitare de către un coleg de-al nostru, aflat în timpul liber, până la sosirea unei asistente medicale și a unui salvamar din cadrul bazei de agrement.
Ajunși la locul solicitării în cel mai scurt timp posibil, paramedicii SMURD au constatat că este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 73 de ani, care a fost preluată și transportată la spital cu manevre de resuscitare în curs.“, a informat ISU Arges in urma cu cateva momente.

De asemenea, Inspectoratului de Poliție Județean Argeș a transmis cu privire la acest subiect: “În după-amiaza zilei de 17 august a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit în stare de inconștiență în piscina unui ștrand din Pitești.

Din verificările preliminare s-a stabilit că bărbatul în cauză, de 73 de ani, din Pitești, s-ar fi deplasat la ștrand în scop de agrement.

După ce bărbatul în cauză a fost scos din apă, acestuia i-au fost efectuate manevre de resuscitare, de către angajații unității, iar ulterior de către pompierii SMURD, acesta fiind transportat la o unitate medicală.“.

LASA UN RASPUNS