Noul comisar european al României, soția lui Crin Antonescu, fostul președinte al liberalilor

0
119

Adina Vălean, propusă de Guvern pentru funcția de comisar european și acceptată de președintele-ales al CE Ursula von der Leyen, este europarlamentar PNL încă din 2007, a fost deputat PNL în Parlamentul României și este soția fostului președinte al liberalilor, Crin Antonescu.

Portalul Votewatch.eu a plasat-o pe locul 4 în topul celor mai influenţi europarlamentari în ultima legislatură. A fost vicepreşedinte al Parlamentului European şi a contribuit, în 2009, la diminuarea tarifelor pentru traficul de internet în regim de roaming.

Soţia lui Crin Antonescu este membru al Parlamentului European din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Până în 1997, Adina Vălean a fost profesor de matematică. În 1997, a devenit director pentru relaţia cu Direcţiile Judeţene pentru Tineret şi Sport în Ministerul Tineretului şi Sportului, condus la acea vreme de Crin Antonescu, care ulterior i-a devenit soţ. Din 1999 până în 2001 a lucrat în organizaţii non-guvernamentale, ca director de programe al Asociaţiei Române pentru Libertate şi Dezvoltare şi ca director general al Fundaţiei “Institutul pentru Liberă Iniţiativă”.

S-a înscris în PNL în 1999. Între 2014-2017, Adina Vălean a fost vicepreşedinte al Parlamentului European, din partea Grupului Partidului Popular European (PPE). A fost membru al Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie şi membru al Delegaţiei pentru relaţiile cu Statele Unite ale Americii, precum şi membru supleant în Comisia pentru comerţ international. Adina Vălean a fost raportor pe Facilitatea de Conectare a Europei (2013), un mecanism prin care UE a alocat peste 33 de miliarde de euro proiectelor de producere şi transport de energie. Din această sumă, României i-a revenit 1.75 de miliarde de euro!

Toamna trecută, Adina Vălean anunţa că nu mai candidează pentru un nou mandat de europarlamentar. „E o decizie personală, nu e nimeni de neînlocuit. Am stat destul de mulţi ani la Bruxelles şi vreau să mai fac şi altceva”, a spus Adina Vălean, întrebată de Adevărul de ce nu mai candidează pentru un nou mandat, in condiţiile in care conduce o comisie din Parlamentul european, mai exact Comisia de Mediu. Motivul era altul: soţul său, Crin Antonescu, se înscrisese în cursa internă din PNl pentru un mandat de europarlamentar, deci nu puteau pleca în cuplu la Bruxelles. Ulterior, conducerea PNL l-a scos de pe lista pentru alegerile europarlamentare pe Crin Antonescu, însă i-a oferit un loc eligibil soţiei sale, Adina Vălean.

LASA UN RASPUNS