Mesajul piteştencei de la Vocea României! Supărarea i se citeşte printre rânduri, dar priveşte cu capul sus înfrângerea

0
436
Iulia Dumitrache, piteşteanca în vârstă de 23 de ani ce a participat în show-ul Vocea României, de la Pro TV, extrem de mâhnită în urma deciziei juriului de a părăsi concursul în favoarea unui alt coleg de-al său care a cântat, fiind într-un scaun cu rotile, acesta impresionând publicul de două ori: prima dată cu vocea sa şi a doua oară fiind vorba de un caz social.
„Aş minţi dacă aş spune că nu sunt supărată, e normal să te superi în astfel de momente, dar viaţa merge înainte cu bune şi cu rele. Eu cred că nimic nu e întâmplător. Sunt foarte fericită că am ajuns până aici, sunt foarte mulţumită de cum am interpretat şi de cum am încercat să transmit piesa în seara aceasta”, a fost o parte din mesajul pe care solista l-a transmis susţinătorilor ei, vizibil supărată de decizia juriului.
Nu va renunţa la muzică, mai mult decât atât a promis că se va întoarce cu mult mai multe surprize, cu proiecte noi care au fost puse în stand by pentru a se putea concentra în show. A arătat că nu este supărată pe Loredana pentru decizia pe care a luat-o. Mai mult decât atât, i-a transmis că îi mulţumeşte pentru sfaturile pe care i le-a oferit şi pentru tot ce a învăţat-o într-un timp aşa de scurt. „Promit că o să vă fac pe toţi mândri de mine!”, a încheiat Iulia Dumitrache.

LASA UN RASPUNS