Mai mulţi şomeri în baza de data AJOFM Argeş! Rata şomajului a crescut îngrijorător

0
905

Numărul şomerilor înregistraţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş, în luna ianuarie a acestui an, este de 19.081 persoane, din care 8280 şomeri indemnizaţi şi 10.801 şomeri neindemnizaţi, în creştere cu 583 persoane faţă de luna precedentă şi în creştere cu 2.396 persoane comparativ cu luna ianuarie 2013.

Din datele statistice ale lunii ianuarie 2014 întocmite de specialiştii AJOFM Argeş, deşi şomajul înregistrat prezintă aceeaşi ciclicitate din anii precedenţi, se constată o creştere a numărului de şomeri înregistraţi, atât la categoria persoanelor beneficiare de indemnizaţie de şomaj, cât şi la persoanele neindemnizate, iar acest fapt se datorează creşterii numărului de persoane intrate în evidenţa agenţiei, 24.314 intrări din care 20.678 intrări noi, faţă de 18.952 intrări noi în anul 2012. În luna ianuarie a acestui an au fost înregistrate în evidenţa agenţiei, 1984 dosare noi, fiind vorba de 1274 indemnizaţi.

La sfârşitul lunii ianuarie, rata şomajului înregistrat în judeţul Argeş a fost 7,18%, înregistrând o uşoară creştere cu 0.22 puncte procentuale faţă de luna precedentă şi o creştere cu 0,9 puncte procentuale faţă de luna ianuarie 2013.

LASA UN RASPUNS