Mai multe CLUBURI de fite au fost AMENDATE! Vezi care au fost calcate de luptatorii de la Actiuni Speciale

0
739

Mai multe cluburi cunoscute din Pitesti au fost calcate de luptatorii din cadrul Serviciului Actiuni Speciale, inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Arges, jandarmi, dar si politisti ai Sectiei 1 Pitesti. In weekend-ul ce tocmai a trecut, mai exact in perioada 19 – 20 februarie, au avut loc controale in cluburi cunoscute din Pitesti, iar printre acestea se numara: Crama Manelelor, Evo, Cuba, Deja Vu, Premier şi Via Republica.

In total au fost verificate 12 societăţi comerciale situate în zona centrală a Piteştiului, iar in urma controalelor poliţiştii au dat 24 de sancţiuni contravenţionale. În trei cazuri, ei au constatat că în localurile controlate nu au fost asigurate măsuri de securitate, iar opt agenţi de securitate au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea obligaţiilor instituite prin planul de pază.

Şase sancţiuni au fost date pentru servirea de băuturi alcoolice minorilor, iar restul sancţiunilor au fost date pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Au fost aplicate sanctiuni in valoare totala de 7000 lei.
De asemenea, în localurile controlate au fost găsite şi treizeci şi patru de persoane, cu privire la care există suspiciunea că sunt angajate fără îndeplinirea formalităţilor cerute de lege. ITM Arges va face verificari in acest sens.

LASA UN RASPUNS