Potrivit unui raport realizat de Inspectoratele silvice şi dat publicităţii de ministrul delegat pentru Păduri, Ape şi Piscicultură, Lucia Varga, în primele nouă luni ale acestui an a fost tăiată ilegal o cantitate de peste 843.422 metri cubi de lemn în România. Situaţia este cu atât mai rea cu cât această cantitate este de patru ori mai mare faţă de câţi metri cubi de masă lemnoasă a fost tăiată ilegal anul trecut, şi anume un total de 194.399 mc.
Ministrul Varga este de părere că acestea ar fi primele semne de eficientizare a activităţii, însă mai este drum lung până să fie mulţumită în totalitate de modul cum se desfăşoară activitatea în Direcţii. Numărul de infracţiuni depistate în sectorul silvic a crescut, de la 2.217, la 2.672, făcând de asemenea o comparaţie cu situaţia de anul trecut.
Deşi nu a scos în evidenţă şi neregulile ce au loc în Argeş privind tăierile ilegale de păduri, până la ras, vă reamintim că în vizitele pe care ministrul Lucia Varga le-a avut la Argeş, a plecat uimită spunând că nu-i vine să creadă ce vede în pădurile judeţului. Pe primul loc, cu cele mai multe tăieri ilegale de pădure, este Clujul, aici fiind descoperiţi ca fiind exploataţi ilegal 205.790 mc de lemn.



































