Fostul deputat de Argeş Sorin Buta, urmărit penal! Vezi ce îi impută procurorii DNA

0
802

Fostul deputat PDL de Argeş Sorin Gheorghe Buta este urmărit penal pentru efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, prin negocierea şi semnarea unor contracte ale firmei la care soţia sa era asociat, după cum informează Direcţia Naţională Anticorupţie Procurorii din cadrul DNA – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de Buta Gheorghe Sorin sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, conform Mediafax.ro. Anchetatorii transmit că, în perioada 2008-2012, Sorin Buta, în calitate de deputat, cu ocazia încheierii unor contracte de prestări servicii, a reprezentat interesele financiare şi comerciale ale unei societăţi comerciale în care soţia sa avea calitatea de asociat, administrând în fapt societatea respectivă. Procurorii au spun că lui Sorin Buta i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect. Iată ce se arată în comunicat: „Astfel, între anii 2009 şi 2010, suspectul Buta Sorin Gheorghe a participat la mai multe discuţii cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, context în care a negociat, întocmit şi semnat diferite contracte de prestări servicii. Obiectul acestor contracte a constat în acordarea de consultanţă în materie de construcţii/inspecţie de şantier, întocmind şi semnând totodată facturi fiscale, toate acestea ca reprezentant al societăţii anterior amintite. Valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 66.000 lei”.

Sorin Buta a fost deputat în perioada 2008-2012.

 

LASA UN RASPUNS