EXCLUSIV! Protest spontan la Johnson Controls!

    0
    940

    În cursul dimineţii de joi, aproximativ 300 de angajaţi ai Johnson Controls Piteşti au protestat în faţa fabricii. Motivul? Din primele informaţii aflăm că negocierile sindicaliştilor ce au avut loc în urmă cu o zi au eşuat, astfel că miercuri a fost pornit un protest spontan.

    Cei care au participat la manifestare sunt croitorii auto, iar protestul a durat circa o oră şi jumătate, cu începere de la ora 8.00. Au huiduit, au cerut „unitate”, iar la un moment dat, pentru calmarea salariaţilor Johnson Controls, a ieşit la discuţii directorul unităţii. Potrivit surselor noastre, negocierile încă nu s-au încheiat, sindicaliştii încercând şi în continuare să solicite salarii mai mari pentru angajaţii firmei. Vom reveni cu mai multe informaţii.

    LASA UN RASPUNS