Evenimentele saptamanii, la Centrul Cultural Pitesti!

0
275

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 20-26 noiembrie 2023, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:

  • Dezbaterea cu tema „Descoperă fascinantul univers al implicării civice în dezvoltarea comunității locale”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Viața merge înainte”, coordonat de poeta ing. Simona Vasilescu, avându-l invitat pe mediatorul Ioan Stuparu, eveniment care va avea loc luni, 20 noiembrie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
  • Prelegerea cu tema „Ființa, Existența și Ipostasurile în Gândirea Teologică și Filosofică Românească. Dumitru Stăniloae, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Constantin Noica”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de conf. univ. dr. Marius Andreescu, de la Facultatea de Drept a Universității Pitești, avându-l invitat pe părintele profesor universitar dr. Ion Popescu, eveniment care se va desfășura marți, 21 noiembrie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
  • Dialogul cu tema “Comori umane!” în cadrul proiectului „La Vama Vremii”, coordonat de publicistul și scriitorul Nicolae Badiu, avându-l invitat pe dr. Augustin Dima, eveniment care va avea loc marți, 21 noiembrie, de la ora 15.30, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
    „La ediția din noiembrie a proiectului vă invit să-l cunoașteți pe dr. Augustin Dima, medic primar, colonel – chirurg de colecție, mentor de rezidenți, om excepțional, cu rădăcini de argeșean!”, spune Nicolae Badiu.
  • Dezbaterea cu tema „Tineri creatori și eco-inventatori”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Adolescenți și Mentori”, coordonat de criticul literar, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Magda Grigore, avându-i invitați pe Dan Slăvilă, profesor și jurnalist, coordonator și îndrumător al unor echipe de inventică, Cristiana Sima, conferențiar universitar, președintele Consiliului de Administrație al Colegiului Ecologic “Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” din Pitești, și pe elevii Ștefan Carmen, Picui George Dănuț, Voicu Mihai Antonio de la clasa a X-a, din cadrul Colegiului Ecologic “Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu”, eveniment care se va desfășura marți, 21 noiembrie, de la ora 17.00. în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
  • Prelegerea cu tema “Zaharia Stancu (1902-1974)”, în cadrul proiectului cultural-educativ “Literatura Română Necanonică”, susținut de scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Iudita Dodu Ieremia, miercuri, 22 noiembrie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
  • Dezbaterea cu tema “Frica pentru ziua de mâine”, în cadrul proiectului “Cultura Violenței și Violența Culturii”, coordonat de jurnalistul Ahmed Jaber, avându-i invitați pe preotul Adrian Singurov, dublu licențiat în teologie ortodoxă și în psihologie criminalistică, și pe Izzat Abu Rubb, inginer și interpret la chitară, eveniment care se va desfășura miercuri, 22 noiembrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
  • Prelegerea cu tema „Prejudecățile istorice, sursă a prejudecăților de azi”, în cadrul proiectului sub genericul „Vaccin împotriva virusului manipulării”, susținut de sociologul, psihologul, scriitorul, jurnalistul George Smeoreanu, joi, 23 noiembrie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
  • Medalionul cultural cu tema „Povestea nespusă a iei românești”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Și noi la Ilinca!”, susținut și coordonat de interpreta de folclor Ilinca Din, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „I.C. Brătianu”, având-o invitată pe ing. Gabriela Tudorache, eveniment care se va desfășura joi, 23 noiembrie,
  • Dezbaterea cu tema „Inima și sportul”, susținută de medicul cardiolog Adrian Tase, eveniment care va avea loc joi, 23 noiembrie, de la ora 17.30, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
  • Prelegerea cu tema „Evoluția statelor arabe după căderea Imperiului Otoman”, susținută de istoricul Ștefan Dumitrache, viceprimarul municipiului Curtea de Argeș, eveniment care va avea loc vineri, 24 noiembrie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
  • Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC, sâmbătă, 25 noiembrie, și duminică, 26 noiembrie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Pitești.
    Biletele de intrare sunt puse în vânzare la sediul Centrului Cultural Pitești – imobilul Casa Cărții, Strada Calea Craiovei, nr. 2, și online, pe platforma www.bilete.ro.
    Ajuns la a XVI-a ediție, Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC este organizat de Primăria Municipiului Pitești și de Consiliul Local Pitești, prin Centrul Cultural Pitești. Evenimentul, intrat în tradiția municipalității, are ca obiective revigorarea muzicii lăutărești, descoperirea și promovarea de noi talente ale genului, precum și omagierea personalității lui Zavaidoc, pe numele real Marin Teodorescu, născut la Pitești în urmă cu 127 de ani.

LASA UN RASPUNS