Este cel mai bun la chimie din lume, dar are timp de prietenă, sport, Facebook ori amici. Vezi cum reușește

0
1486

Va urma o facultate de chimie, în Anglia, după ce a luat aurul la Olimpiada Internațională de Chimie de la Moscova. Își dorește să călătorească cât mai mult în viitoarea meserie pe care o va urma, semn că nu va dori să lucreze în țara noastră un astfel de copil care a dovedit că este cel mai bun la chimie din lume.

Radu Costin Bâzgă Nicolescu, elev în clasa a XII-a la Colegiul I.C. Brătianu își petrece timpul pe Facebook, ca mai toți copiii din zilele noastre, îi place să schieze, să se întâlnească cu prietenii lui, are și o prietenă, însă știe un lucru: atunci când își propune ceva, reușește. Este conștiincios și dacă anul trecut a obținut medalia de argint, anul acesta a reușit să ia aurul, motiv pentru care argeșenii se pot lăuda cu un asemenea model și, așa cum a declarat și inspectorul general școlar al Inspectoratului Școlar Județean, Dumitru Tudosoiu, poate fi luat drept model de toți copiii zilelor noastre. Aceștia trebuie să vadă că se poate.

Este un copil de nota 10, la școală neavând nicio medie de 9. „Îl cunosc pe Radu de când a intrat în clasa a IX-a, eu fiind profesor la Brătianu. A dovedit că este cel mai bun din lume și mă bucur foarte mult că a reuşit. Copiii noştri au nevoie de modele, iar Radu este un model. Eu îl recomand ca model tuturor elevilor din Argeş. Ştie ce vrea, se pregăteşte şi obţine”, a declarat Dumitru Tudosoiu.
În perioada 11 – 17 mai, la Moscova, s-a desfăşurat cea de-a 48-a ediţie a Olimpiadei internaţionale de chimie “D. Mendeleev”. Printre medaliaţii cu aur se numără şi Radu Costin Bîzgă-Nicolescu, din clasa a XII-a, la Colegiul Naţional “I.C. Brătianu”, elev pregătit de profesorul Neculai Negoiţă, de la Colegiul Naţional ”I.C. Brătianu” Piteşti şi de profesorul Gheorghe Costel, de la Colegiul Naţional ”Vlaicu Vodă” Curtea de Argeş. La ediţia din acest an a olimpiadei internaţionale au participat 105 elevi din 16 ţări.

LASA UN RASPUNS