Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Arges au deschis un dosar de cercetare penală pe numele unei invatatoare acuzate de catre parinti ca le-ar fi lovit copilul. Este vorba despre un elev pe care l-ar fi lovit cu batul in timpul orelor, iar invatatoarea spune ca “facea pe smecherul”.
Politistii fac verificări într-un presupus caz de violenţă în şcoala din comuna Calinesti, după ce au fost sesizaţi de către reprezentanţii Spitalului de Pediatrie Piteşti că în această unitate sanitară a fost adus de către părinţi un copil care are semne de violenţă şi care susţine că a fost bătut de către învăţătoare. Poliţia face verificări pentru a stabili situaţia de fapt în acest caz. Învăţătoarea acuzată de violenţă, Ana Ionescu, lucrează în sistem de mulţi ani şi recunoaşte că l-a lovit pe copil.
Ea le-a declarat jurnaliştilor că l-a lovit pe copil “cu o nuieluşă ca un creion, uşor mai groasă decât un creion”, pentru că acesta refuza să înveţe. Cadrul didactic a spus că, în momentul în care l-a scos la tablă pe elev, acesta “făcea pe şmecherul”.





































