Deputatul PSD Radu Vasilica: “PNL nu spune că salariul mediu A SCAZUT cu 4,8%, iar inflația A CRESCUT cu 2,6%”

0
134

Deputatul Radu Vasilică, prezent in conferinta de presa de astazi a PSD Arges, alaturi de vicepreședinte al organizației județene, Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean, și Bogdan Oancea, candidat la funcția de primar al comunei Bughea de Jos, a subliniat faptul că PSD va face tot posibilul pentru ca legea carantinei în perioada pandemiei să fie emisă astfel încât să asigure un echilibru între nevoia de a proteja sănătatea cetățenilor și nevoia de a respecta drepturile și libertățile cetățenești. Votul decisiv va fi dat în Senat.

Pe de altă parte, deputatul argeșean a adus în discuție și o serie de aspecte economice relevante pentru modul în care PNL guvernează. “Am văzut că PNL a lansat acel program măreț de relansare economică a țării. Dar ce nu spune PNL este că, urmare a politicilor abordate de către guvernele Orban, prețurile la produsele alimentare de bază, adică tocmai cele care sunt consumate cu precădere de către persoanele cu venituri mici, au crescut cel mai mult în ultima perioadă; PNL nu spune că salariul mediu a scăzut cu 4,8%, iar inflația a crescut cu 2,6%. De asemenea, șomajul a crescut într-un ritm accelerat. De exemplu, o analiză relevă că numărul celor care își caută acum de lucru pe site-urile de recrutare a forței de muncă a crescut cu 40% față de luna trecută și cu 20% față de anul trecut!“, a spus Radu Vasilică.

LASA UN RASPUNS