Cum si-a furat patronul zile in sir, salariata unei sali de jocuri de noroc din Pitesti!

0
856

În perioada în care a lucrat, salariata unei săli de jocuri de noroc din Pitești şi-a salvat pe telefon o aplicaţie cu datele de identificare ale unui card ce aparţinea firmei. Din acesta făcea unele plăţi în numele societăţii. În vara anului 2019 și-a întrerupt activitatea la firma amintită. A profitat de faptul că avea validă aplicația privind cadrul și a utilizat-o în perioada august-septembrie 2019 pentru a-şi face cumpărături personale. Plătind cu bani din contul firmei şi-a cumpărat un telefon performant, bijuterii şi multe alte bunuri, prejudiciul total fiind estimat la peste 15.000 lei. Când şi-au dat seama că lipsesc bani, reprezentanţii societăţii au sesizat Poliţia, cazul fiind preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș. Astfel, pe numele piteştencei a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată. Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 6 noiembrie 2020, a fost efectuată o percheziție domiciliară, ocazie cu care au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri cumpărate cu cardul amintit. Dosarul cauzei urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

LASA UN RASPUNS