Filarmonica Pitești organizează joi, 2 octombrie 2025, de la ora 19:00, un concert-eveniment de muzică pop-simfonic, ce va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor. Evenimentul îi va aduce în fața publicului pe Paul Surugiu – Fuego, în calitate de solist, și pe dirijorul Cristian Obrejan, aflat la pupitrul orchestrei simfonice a instituției.
Concertul promite o seară memorabilă, în care vor putea fi ascultate unele dintre cele mai cunoscute și îndrăgite șlagăre din repertoriul lui Fuego, reinterpretate într-o formulă simfonică.
Dirijor cu o carieră complexă
La conducerea orchestrei se va afla Cristian Obrejan, dirijor, profesor de vioară, doctor în muzică și orchestrator, cu o experiență vastă în domeniul cultural. Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, acesta a condus de-a lungul timpului mai multe instituții culturale și a fost implicat în organizarea unor importante festivaluri de folclor.
Fuego – un artist complet
Paul Surugiu – Fuego este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Cu o carieră care se întinde pe mai bine de două decenii, este cunoscut nu doar ca interpret de muzică ușoară și folclor, ci și ca actor, compozitor, moderator și realizator de televiziune. A lansat de-a lungul timpului sute de cântece și a colaborat cu unii dintre cei mai cunoscuți compozitori și textieri români.
Numele de scenă „Fuego” l-a adoptat în 1999, iar de atunci și-a consolidat o carieră muzicală de succes, cu multiple distincții și discuri de aur și platină obținute pentru vânzările de album.
Biletele pentru concertul din 2 octombrie sunt deja disponibile și pot fi achiziționate de la casa de bilete a Filarmonicii Pitești sau online, pe platforma bilete.ro. Prețul unui bilet variază în funcție de categorie:
- 100 de lei – categoria I
- 80 de lei – categoria a II-a
- Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reduceri conform politicii instituției.