Joi, 2 octombrie 2025, Restaurantul Star Plaza din Bascov a găzduit una dintre cele mai prestigioase întâlniri ale mediului de afaceri argeșean – Topul Firmelor din Argeș, eveniment organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, sub coordonarea președintelui George Caval. Într-o atmosferă elegantă și festivă, peste 300 de invitați – antreprenori, oficiali guvernamentali, reprezentanți ai administrației locale și ai mediului academic – au fost prezenți pentru a celebra performanța și excelența în afaceri (mai multe detalii despre evenimnet, AICI:Topul Firmelor din Argeș 2025 – o gală de excepție dedicată performanței în afaceri).
Un moment deosebit al serii l-a constituit premierea companiilor care se remarcă prin inovație și performanță în domenii de vârf. Subprefectul județului Argeș, Marius Pîrvu, a înmânat personal premiile unor antreprenori de succes, printre care și Viorel Costea, CEO al companiei Roweb Development. Fondată în 2004 la Pitești, Roweb s-a impus pe piața IT prin expertiză și viziune, reunind peste 130 de specialiști și derulând proiecte în peste 30 de țări. Pentru rezultatele sale remarcabile, compania a fost desemnată Locul I la categoria „Cercetare, dezvoltare și High-Tech”, sectiunea Intreprinderi Mijlocii, confirmând încă o dată că județul Argeș este un pol important al tehnologiei și inovației.
Astfel, Roweb Development S.A. isi confirma inca o data pozitia de lider in industria IT locala si contributia activa la dezvoltarea ecosistemului tehnologic din Arges. “Acest premiu confirma eforturile noastre constante de a ramane un reper de excelenta in domeniul IT si de a contribui activ la dezvoltarea comunitatii locale de afaceri. Suntem mandri ca facem parte dintr-un judet care sprijina inovatia si performanta.“, a declarat CEO Roweb Development, Viorel Costea (foto).
Despre Roweb Development
Fondata in 2004, Roweb este una dintre cele mai vechi si mai stabile companii IT din Arges, cu o prezenta solida de peste 20 de ani pe piata de software development. Cu un portofoliu complex si divers, compania ofera solutii software personalizate end-to-end pentru clienti din peste 30 de tari, acoperind industrii precum eCommerce, Real Estate, FinTech, HR & Recruiting, Travel & Hospitality si multe altele.
Ceea ce diferentiaza Roweb este capacitatea de a inova constant si de a livra solutii high-tech scalabile, orientate spre rezultate si performanta. Echipa Roweb, formata din peste 130 de specialisti, include dezvoltatori, arhitecti software, designeri UX/UI si consultanti IT, care colaboreaza strans pentru a transforma nevoile clientilor in produse digitale competitive.
„Topul Firmelor din Arges” este un eveniment emblema organizat anual de Camera de Comert, Industrie si Agricultura Arges, care are ca scop recunoasterea si promovarea performantei economice a companiilor din judet. Clasamentul este realizat pe baza unor criterii obiective, precum cifra de afaceri, profitul, eficienta economica si investitiile in inovatie.







































