Potrivit unor surse din cadrul instituţiei europene, Comisia Europeană se pare că este de acord să analizeze propuneri alternative venite din partea Guvernului României, dar care să aibă acelaşi impact bugetar cu cel al accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru.
„Noi suntem pregătiți să analizăm propuneri alternative care susțin creșterea economică și care au un impact bugetar echivalent și o calitate echivalentă cu cele agreate inițial”, au spus sursele citate pentru Agerpress.ro.
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea a plecat astăzi, 9 decembrie, la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentaţii CE posibilitatea ca acciza să fie aplicată doar pentru benzină. Se pune problema ca accizarea motorinei să fie amânată cu trei luni.
Se doreşte încheierea unui acord final al CE pentru ca acciza de 7 eurocenţi să fie aplicată doar la benzină, pentru motorinsă însă să fie amânată cu 3 luni accizarea, pentru moment, în aşa fel încât efectul asupra preţurilor bunurilor de consum să nu fie imediat. În această perioadă se încearcă găsirea de soluţii şi dacă se va putea, pentru motorină, să se găsească un regim fiscal special.



































