Coleg din Parlamentul European: ”Viorica Dăncilă va reuși să dea UNITATE”

0
1305

Vin şi primele reacţii dinspre Bruxelles după ce PSD a propus-o pe Viorica Dăncilă pentru a ocupa funcţia de premier. Europarlamentarul Victor Boştinaru (foto) a declarat că are încredere în Viorica Dăncilă că va reuşi să-i unească pe social-democraţi atât la nivel politic, cât şi guvernamental. Iată ce a postat pe Facebook Victor Boștinaru: “Sunt convins că Viorica Dancila va reuși să asambleze și să dea unitate acțiunii PSD-ului, atât la nivel politic, cât și guvernamental, după tensiuni care erodaseră atât de mult încrederea în diversele tendințe, diversele grupuri din partid, cu riscul repercutării asupra situației României. Pe această bază, cred că este o propunere foarte rațională și foarte potrivită pentru momentul acesta. În plus, este o premieră ca o femeie să aspire la poziția de prim-ministru al României și să pună punct acestei perioade de patriarhat, care nu aș spune că a fost tocmai rodnică pentru țara mea.“.

LASA UN RASPUNS