Bugetarii vor ajunge să fie plătiţi ca în sectorul privat. Proiectul de lege a salarizării bugetarilor, prevede ca angajaţii performanţi de la stat să primească prime de excelenţă. Legea prevede şi un buget pentru astfel de prime în fiecare instituţie.
Proiectul de lege a salarizării bugetarilor prevede ca ordonatorii de credite să acorde prime de excelenţă în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcţii, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget. Primele de excelenţă se pot acorda în cursul anului salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei, scriu jurnalistii Romania TV.net.
Prima de excelenţă lunară prevăzută la alin.(1) va înlocui sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, care va fi introdus în salariul de bază al persoanelor care în luna decembrie 2015 beneficia de acest spor.
De asemenea, proiectul noii legi a salarizării prevede majorări substanţiale ale câştigurilor aleşilor locali. Astfel, primarul general al Capitalei va avea o indemnizaţie brută de 16.000 de lei, dublă faţă de cea actuală. De asemenea, preşedinţii de consilii judeţene vor câştiga lunar în jur de 15.000 de lei.
Salarii generoase sunt propuse în noua lege a salarizării pentru toţi primarii, preşedinţii de Consilii Judeţene şi angajaţii din primării. Cel mai mare salariu se va acorda primarului general al Capitalei, care va avea circa 16.000 lei brut.
De asemenea, baronii locali vor beneficia de venituri colosale. Un preşedinte de Consiliu Judeţean va câştiga în jur de 14.680 lei, mai anunta Romania TV.
Bani mai mulţi primesc şi primarii de reşedinţă de judeţ, cu populaţie mai mare de 150.000 de locuitori. În această categorie intră şi primarii de sector care vor avea conform proiectului privind noua lege a salarizării 12.059 lei. Un primar de municipiu va avea între 9.905 şi 10.478 lei, în timp ce un primar de oraş va câştiga între 8.607 – 9.631 lei. Un primar de comună va avea un salariu între 6.874 şi 8.607 lei.
Potrivit proiectului legii salarizării propus de Guvern, salariile bugetarilor ar urma să crească în trei etape, în 2015, 2016 şi 2017, iar toți angajații din sistemul bugetar ar urma să fie plătiți la fel, în funcție de cinci clase de salarizare și de funcțiile angajaților.
Inclusiv salariile demnitarilor se vor regăsi în noua lege a salarizării.
SURSA: Romania TV.net






































