Bântuia pe străzile Piteștiului, tâlhărind femei și copii, sub amenințarea briceagului

0
892

Un minor a ajuns în arest după ce a comis două tâlhării în Piteşti. Tânărul în vârstă de 17 ani, din Ploieşti, este acuzat de tâlhărie calificată.

Duminică, acesta a atacat un copil în vârstă de 14 ani, ameninţându-l cu un briceag. I-a furat telefonul mobil şi 100 de lei, după care a fugit. A fost prins la puţin timp de o patrulă de la Secţia 1 Poliţie. În cursul cercetărilor s-a stabilit că adolescentul a comis o tâlhărie şi pe data de 16 ianuarie, când a smuls geanta unei femei care mergea pe stradă.

A fost reţinut pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Foto: Descriptiv

LASA UN RASPUNS